PREPARARE
30Gatire
30Timp total
60Bucatarie
ROMANEASCAPORTII
20FEL
DESERTMucenici moldovenești cu nucă, rețeta pe care trebuie s-o încerci neapărat. Combinația de nucă și miere este foarte gustoasă. Sper săi vă placă la fel de mult și vouă. Mult spor!
IngredienteMucenici:
- -550 g făină 000
- -1 pliculeț drojdie uscată(10gr)
- -250 ml lapte
- -60 g unt
- -2 galbenușuri
- -5 linguri de zahăr
- -1 praf de sare
- -1 linguriță esență de vanilie
- -coaja de la o portocală
Sirop:
- -200 ml apă
- -100 g zahăr
- -1 lingură esență de vanilie
Decor:
- -4 linguri de miere pentru uns mucenicii
- -150 g nucă măcinată
Mod de preparare
(Daca țineti post nu puneți ouă. În loc de unt puneți ulei și în loc de lapte, apă.)
Mod de preparare aluat mucenici moldovenești cu nucă:
Am pus laptele și untul într-o oală pe foc, până s-a topit untul. Apoi am lăsat să se răcească, cât să pot framanta cu el și să fie calduț. Am pus într-un lighean făina și drojdia. Într-un bol adânc am pus zahărul, un praf de sare, esența de vanilie și cele 2 galbenușuri și am amestecat ușor. Am pus și laptele cu untul topit (călduț), am adăugat coaja de portocală și am amestecat ca să se omogenizeze. Această compozitie am turnat-o peste făină și am frământat.
Cantitatea de făină diferă de tipul de făină folosit. Dacă aluatul este lipicios, mai puneți puțină făină, sau poate mai aveți nevoie de puțin lapte. Frământați aproximativ 10 minute. Am uns aluatul cu puțin ulei, l-am acoperit cu un prosop și l-am lăsat să dospească la loc cald, ferit de curent, pentru aproximativ o oră.
Mod de asamblare mucenici:
După ce a crescut aluatul, am modelat mucenicii. Am împărțit aluatul în 2 jumătăți, apoi fiecare jumătate în 6 bucățele (12 bucățele în total). Fiecare bucățică de aluat am modelat-o mai întâi în formă de șnur (undeva între 35 si 40 cm lungime).
Am lipit capetele șnurului formând un cerc, apoi am răsucit cercul pentru a forma cifra 8. La fel am făcut și cu cealaltă parte de aluat.
Am așezat mucenicii în tava de la aragaz tapetată cu hârtie de copt, lăsând ceva distanță între ei, ca să aibă loc să crească. Am lăsat mucenicii să se odihnească vreo 20 de minute.
Mod de coacere:
După ce au trecut cele 20 de minute, am uns mucenicii moldovenești cu galbenuș de ou amestecat cu puțin lapte și am pus tava în cuptorul preîncălzit la 150 de grade – cuptor electric) timp de 20 de minute (sau până se rumenesc frumos). În timp ce mucenicii moldovenesti se coceau, am pregătit siropul.
Mod de preparare sirop:
Am pus 100 g zahăr și 200 ml apă într-o oală pe aragaz și am lăsat să fiarbă 4-5 minute (din momentul în care a dat în clocot). După ce am luat crăticioara de pe foc, am adăugat și esența de vanilie și am lăsat siropul să se răcorească. Mucenicii și siropul fiind gata, ne putem apuca de însiropat. Când îi însiropăm, mucenicii trebuie să fie calduți iar siropul la fel.
Mod de însiropare mucenici:
Am luat câte un mucenic, l-am scufundat în siropul de zahăr și l-am întors de 2-3 ori de pe o parte pe cealaltă, ca să absoarba puțin lichid. Puteți ține mucenicii mai mult sau mai puțin în sirop, în funcție de cât de însiropați îi vreți. După însiropare, am așezat mucenicii pe un platou, ca să se zvinte puțin. I-am uns apoi cu miere pe fiecare în parte și am presărat deasupra lor nucă măcinată.
Foarte pufoși, însiropați și aromați, mucenicii moldovenești sunt pur și simplu minunați. Cu siguranță o să mai fac o tură. Poftă bună!
Pana la urmatoarea rețetă, vă doresc numai bine! Cu drag, Anyta!
Recenzii (0)
Recenzii
Nu exista recenzii pana acum.
Retete Recente
Căpșuni învelite în ciocolată belgiană, ce poate fi mai delicios? Cauti o reteta pentru Valentine´s day? Vrei să-ți surpinzi persoana iubită cu ceva special, făcut cu mâinile t ...
Mucenici moldovenești cu nucă, rețeta pe care trebuie s-o încerci neapărat. Combinația de nucă și miere este foarte gustoasă. Sper săi vă placă la fel de mult și vouă. Mult spor! Ingrediente M ...
Turtă dulce de casă delicioasă! Cauți o rețetă de turtă dulce, care se va topi în gură? Ai mai jos rețeta perfectă! Nu-ți trebuie decât câteva ingrediente, formele speciale de Crăciu ...
Clătite cu brânză, o savoare de neuitat! Cu toții iubim clătitele și avem fel de fel de amintiri legate de mireasma acestora. Eu îmi aduc aminte cu drag de vremea când eram mici și a ...
Fursecurile cu ciocolată și nutella sunt extrem de delicioase. Sunt foarte aromate, cu un gust intens de nutella si ciocolată. Le putem consuma la micul dejun, alături de o ceașcă de lapte sau chiar l ...
Rahat de casă, o rețetă care a făcut furori în grupul culinar: Rețete Culinare Împreună-Anyta Cooking. Zeci de gospodine au încercat-o, iar apoi au postat poze cu reușita lor, fiind ...
Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *